|
|
Povesti
Ursul pacalit de vulpe
de Ion
Creanga
 Era
odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga
dupa hrana si nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la
marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca
sa poata gasi ceva de mancare.
Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de
peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul
drumului, zareste venind un car tras de boi.
- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub
tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand
ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc.
Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu
sufla, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce
frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi!
Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se
opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "Hais!
Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca
s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge
pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car
cadea.
Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor
sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe
drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe
a manca, ca tare-i mai era foame!
Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra! Ti!!! da' ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca
tare! mi-i pofta!
- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia
m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta,
ca mine, si-i avea peste sa mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise: Alei, cumatre! da' nu stii ca nevoia
te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta,
cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea
padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana
despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime
de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din
marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!...
In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si
chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde
coada ursului ca intr-un cleste. De la o vreme, ursul, nemaiputand de
durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si,
sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far' de coada!
Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe
vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie
cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizuina si se varase
in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara
de coada, incepu a striga:
- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom
s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si
se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu
putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe
a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de
cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga:
"Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand anina
carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi
piciorul!"
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut
scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!
Stii o
poveste frumoasa?
Spune-le si celorlalti! Trimite un mail la
office@prescolar.ro!
|
|