Unii vor un sprijin la batranete, altii vor ca numele sa le fie dus mai departe sau, pur si simplu, doresc sa ofere afectiune. O privire lunga, lumina in ochi si un zambet cald pe fata. Aceasta este reactia femeilor tinere, cu sau fara familie, atunci cand se afla langa un loc de joaca animat sau trec pe langa un bebelus simpatic in carucior. Programati genetic si social spre procreare, impinsi de evolutia fizica, sociala si emotionala, dornici sa sudam o relatie sau sa o facem sa evolueze, fiecare, aproape fara exceptie, ajunge la momentul in care spune, cu maxima convingere: „Vreau un copil!”. De regula asta se intampla atunci cand simti ca ai atins o oarecare maturitate, ca ezitarile au devenit certitudini, atunci cand simti ca poti sa deosebesti binele de rau si te simti stapan pe propria viata.

Iulia are 29 de ani, sotul ei 32. S-au casatorit acum trei ani, iar anul acesta au decis ca vor sa isi largeasca familia. „Avem o relatie solida si servicii stabile, asa ca am putea sa ne vedem in continuare de viata noastra, de vacante si weekenduri, de tabieturile si rasfaturile noastre. Dar de ce sa ramanem la stadiul acesta cand putem evolua? Facem un copil, ii oferim tot ce avem mai bun si ne schimbam prioritatile spre binele lui, de dragul lui, chiar daca asta inseamna sa ne pierdem libertatea. Este ca un schimb de daruri intre trei fiinte”, cantareste lucrurile Iulia. Nasterea de copii este un mesaj transmis genetic. Instinctele materne se fac simtite fie ca vrem, fie ca nu, iar nevoia de a ocroti si a iubi este adanc inradacinata in noi. De aceea, uneori iti doresti copii fara vreun argument rational. Psihologul Eleonora simon spune ca dorinta de a face un copil tine de atingerea unui stadiu de dezvoltare psihica atunci cand cuplul efectiv simte nevoia de a se implini prin asumarea functiei de parinti. „A simti nevoia” sunt chiar cuvintele-cheie, spune psihologul, precizand ca momentul ideal pentru a face acest pas este cand, pe langa nevoia de implinire, cuplul este caracterizat de stabilitate, sanatate fizica si mentala.

Daca pentru unele familii un copil este o dorinta indiscutabila, altele stau si cantaresc bine inainte de a face acest pas. La cei 30 de ani ai ei si in ciuda stabilitatii de care se bucura, Mirela nu isi doreste inca un copil. „Cunosc cupluri care spun ca realizarea lor cea mai mare este copilul. Mie mi-e teama de o astfel de situatie. in acest fel, ajungi sa-ti raportezi intreaga viata la copil, sa traiesti prin el, sa-ti pui copilul sa faca ceea ce n-ai reusit tu. Iar asta echivaleaza cu sufocarea copilului. Cred ca e nevoie de multa maturitate si discernamant in cresterea unui copil, iar pana nu ma conving ca pot si vreau, nu imi pot asuma aceasta responsabilitate”, spune Mirela. Ea este hotarata sa suporte cu stoicism micile santaje emotionale la care o supun mama si soacra, ingrijorate ca raman fara nepoti.

Ce se intampla cand copilul apare ca „rezolvare” a unei crize conjugale sau din teama de singuratate a femeii?

• „Aparitia unui copil poate apropia si implini partenerii aflati in impas, atata timp cat cei doi isi doresc cu adevarat ca relatia sa mearga”, explica Eleonora Simon.
• Psihologul atentioneaza ca in cazul in care unul dintre parteneri se simte „prins” in relatie doar de dragul copilului, in familie pot surveni tensiunea psihica si chiar violenta fizica.
• Mai mult, „partenerul prins in relatie poate proiecta aceasta nemul tumire asupra copilului, invinovatindu-l si comportandu-se neadecvat”, completeaza psihologul.
• O alta situatie este abandonul familiei de catre unul dintre parinti, care nu se simte pregatit sa faca fata provocarii si nu are resurse le necesare pentru a fi parinte.