La 7 noiembrie 1913, se naste Albert Camus intr-un tinut bogat al Algeriei, Mondovi - parintii sai fiind stabiliti aici inca din 1871. Albert este al doilea fiu al sotilor Camus, dupa Lucien. Prima mare experienta capitala pe care o traieste Camus este cea a unei saracii. Tatal sau - Lucien Camus - un taran francez, moare in primele lupte ale primului razboi mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniola, analfabeta, impreuna cu cei doi fii, se stabileste la Alger unde va munci la o fabrica de cartuse apoi spala cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert isi petrece copilaria intre mama sa, aproape surda si vorbind foarte putin, un unchi infirm, dogar de meserie, si fratele sau, Lucien. Mediul familial, pus sub semnul lipsurilor elementare, ii marcheaza persoanlitatea. “Ducind o viata de saracie, nota el in “Caiete”, printre oamenii aceia umili sau vanitosi, eu am atins in modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevaratul sens al vietii”.
Oricum ar fi mediul copilariei, el se identifica paradisului pierdut. Este un sentiment de recunostinta care nu ia decât forma constiintei vinovate, caci oamenilor bogati cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei saraci este un har infinit. Si, intr-adevar, bucuriile cerului, ale lumii si aerului le inlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilarie orfana si dominata de umbrele nevoii. Complexul recuperarii valorilor pierdute il inrobeste si Camus este mereu pe drumuri spre a-si completa fondul de cunostinte, impresii, senzatii. Se pare ca nu-si doreste sa fie un om de exceptie, un geniu, ci prefera normalitatea: “Sint un om mediu + o existenta. Valorile pe care as simti nevoia sa le apar sint valori medii”. Si totusi din odiseea sa nu lipseste miza cea mai inalta: vrea, in taina, sa obtina absolutul, ca si eroul sau Meursault. In urmatorii ani preocuparea sa principala sunt studiile. Urmeaza cursurile scolii comunale, dupa care urmeaza ca bursier cursurile liceului din Alger pentru ca in sfirsit sa urmeze si studiile universitare. Face studii de filozofie, luindu-si licenta cu teza Metafizica crestina si neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elinism si crestinism la Plotin si Sfântul Augustin si in baza careia afirma: “Ma simteam grec traind intr-o lume crestina”.
Camus traieste intens extremele existentiale: se dedica pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gusta - adica - o forma de glorie accentuata, dar la varsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala ii franeaza avanturile si il determina la o viata retrasa sau la una de boema. In 1933, odata cu venirea lui Hitler la putere, Camus va milita intr-o miscare antifascista. Anul 1934 este marcat de doua evenimente importante, dar de o durata destul de mica: primul eveniment este casatoria cu Simone Hié, dar care nu va dura mai mult de un an. Iar al doilea eveniment este intrarea sa, la indemnul unui prieten, in partidul comunist unde primeste sarcina de a se ocupa cu propaganda in mediile musulmane (desi spune ca “libertatea n-a invatat-o de la Marx, ci in mizerie”). Camus a parasit partidul comunist in imprejurari si din motive care nu sint intru totul clare. Dupa unele surse, aceasta ruptura ar fi intervenit in anul 1935, dupa altele, in 1937.
In toata aceasta perioada Camus si-a continuat studiile la Facultatea din Alger, avind concomitent diverse ocupatii pentru a-si cistiga existenta.
Pina in 1938 viata sa decurge in mod obsnuit, fara evenimente spectaculoase. Insa in acest an izbucneste cel de-al doilea razboi mondial. Camus va incerca sa se inroleze, dar este aminat din cauza sanatatii sale. Astfel el calatoreste in Oran - “un oras obisnuit si nimic mai mult decit o prefectura franceza de pe coasta algeriana” - orasul in care se va situa actiunea romanului “Ciuma”. Dupa doi ani de la vizita orasului Oran, in 1940, se casatoreste cu Francine Faure, originara din Oran. Anul 1941 este anul in care incepe sa lucreze la romanul Ciuma. In 1942 un reviriment al bolii il obliga pe Camus sa se odihneasca la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie are loc debarcarea anglo-americanilor in Africa de Nord, care il separa pina la Eliberare pe Camus de sotia sa, ramasa la Oran. In 1946 termina romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul implinirilor, marcat si cu Nobelul din 1957.
Dupa trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare intr-un accident automobilistic in timp ce se intoarcea de la sarbatorile de iarna. Omul camusian, asa cum este portretizat in primul discurs cu ocazia decernarii premiului Nobel, se naste la inceputul primului razboi mondial, are douazeci de ani cind vine la putere nazismul, isi continua educatia, confruntindu-se cu razboiul civil din Spania, cu cel de-al doilea razboi mondial, cu calvarul torturilor, inchisorilor, lagarelor de concentrare si pericolul atomic. A avut, deci, poate premisele ca sa adere la nihilismele epocii. A acceptat, insa, sa faureasca o arta de a trai in timp de catastrofa, o arta a renasterii si revoltei in fata mortii.